Cît de repede se uită durerea.. si arta de a redeveni frumoasă..

 În această perioadă de tratament am învățat că corpul nostru are o frumoasă calitate. El foarte repede uită durerea, la cea fizică mă refer. El foarte repede uită senzația de rău și cu binele ne deprindem tare ușor. După ce am învățat, să mă autodeservesc, să scriu, să merg din nou, eu am uitat foarte repede cum a fost asta. Însă niciodată nu am să uit acel sentiment de cîștigător. Un sentiment care se năștea în mine de fiecare dată cînd reușeam. Un sentiment frumos ce îmi dădea o doză de adrenalină nebună, să merg mai departe. Un sentiment de care recunosc am devenit dependentă și în orice luptă de atunci fac tot posibilul să-l simt din nou.

blog1.2

 Cîștigul pentru mine, au devenit acele momente cînd reușeam să mă ridic din pat și căutăm ceva tare gustosel de mîncare după minute bune de plîns și senzații că nu mai pot. Dar noi putem și deseori nici nu știm cît de multe putem. Am făcut o groază de lucruri tare nebunești în aceste 6 luni, lucruri care nu m-am gîndit vre-o dată că le voi putea face. Și am putut. Să mă întrebe acum cineva dacă aș avea de ales între a trăi această experiență și a mă întoarce liniștită în trecut, să-mi prelungesc viață care o aveam, ce aș alege?

Aș răspunde fără să mă gîndesc:
-Nu aș schimba nimic! E cea mai adevărată experiență care puteam s-o trăiesc!

E cea care m-a dus acasă, în mine, spre mine, pentru mine.
E cea care m-a învățat să trăiesc, cu adevărat, să trăiesc.
E cea care m-a făcut să-mi schimb prioritățile în viață.
E cea care m-a învățat că Dumnezeu e iubire, că iubim nu pentru că vedem frumosul ci reușim să vedem frumosul atunci cînd iubim.
E cea care a luat cele mai corecte decizii din viața mea, pentru că de una singură fusesem prea lașă să le iau.
Și în momentele cînd aveam impresia că nu mai pot și durerea nu se mai termină, tot ea îmi aducea acea liniște bruscă, acel calm, acea împăcare, și acea FORȚĂ. Care mă mișcă zi de zi spre ceea ce-mi doresc.

Blog2

Blog4

  În aceste 6 luni eu am arătat foarte diferit de la o zi la alta. Și ca femeie mi-a fost uneori foarte greu să o accept pe această  nouă „eu” din oglindă. Și anume acest lucru a fost cel mai greu și dureros pentru mine, însă am învățat că după chimeoterapii oamenii înfloresc frumos. Sunt atât de frumoși, mult mai frumoși decît au fost vre-o dată. Și nu exagerez.

Blog5

Știu că din păcate sau, din fericire suntem mulți, cei care trecem prin experiența asta, cei care eu tare iubesc să îi numesc învingători, care au trecut deja prin ea. Mulți din noi suntem tineri și în adîncul nostru știm că vom învinge. Dar deseori oglinda e cea care ne dă de gol și ne face să ne simțit diferiți. Vreau să vă rog, nu vă uitați la voi ca la un om bolnav, eu am făcut cîndva greșeala aceasta apoi am înțeles. La noi după chimeoterapie se reînnoiește tot. Și e normal să cadă părul, sprîncenele, genele și să crească din nou, să ne umflăm , să ne dezumflăm, pentru că noi atunci ne renaștem, sănătoși, frumoși și într-o versiune îmbunătățită a noastră.

Blog7

 Eu am învățat să mă privesc ca un om care abia se renaște și numai așa mi-am recăpătat linstea. Așa am învățat să mă descopăr zi de zi tot mai frumoasă. Și acum țin minte lacrimile de fericire și sentimentul ce m-a făcut să mă simt atât de plină, cînd am observat în umbra de pe peretele vizavi de duș primele fire de păr ridicate ca niște soldăței în picioare. Și atunci m-am simțit o dată în plus atât de sănătoasă, atât de bine.

Blog6

 Eu foarte tare mi-am dorit să fac aceste poze cu mine și să le las aici. Iar prin intermediul lor să vă rog:
Învățați să vă iubiți și să vă adorați așa cum sunteți. Noi mereu putem fi frumoși, chiar și în timpul chimeoterapiei, căci adevărat frumusețe vine din strălucirea ochilor fericiți, din zîmbete sincere și pline de soare, din corpuri un pic mai rotungele sau din contra un pic mai slabe dar extrem de sănătoase! Și fiți siguri cei ce sunt abia în prima fază de tratament..la această zi ajungem cu toții cei ce trec prin așa experiențe, știu că la moment e greu să crezi în asta, dar chiar așa e, confirm. Ajungem să fim mult mai frumoși ca înainte.

blog810

Blog811

P.S.  Vreau să îi mulțumesc tare mult Taniușei, învingătoarei care venea și mă inspira de fiecare dată cu părul ei lung și colorat, de la care am învățat cît poți fi de frumoasă și fără riduri, după așa o experiență!

blog812

P.P.S.  Vreau să îi mulțumesc Dianei, pentru aceste poze , pentru că a reușit să mă vadă și să mă prindă exact așa cum mă văd eu. 

P.P.P.S.  Vreau să le mulțumesc părinților mei care în fiecare dimineață, amiază și seară îmi spuneau și continuă să îmi amintească zilnic cît sunt de frumoasă 🙂 

blog813

Foto credit: Diana Postolachi
Retouch: Ellene Mocrii

signature_black

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

Anunțuri

3 gânduri despre „Cît de repede se uită durerea.. si arta de a redeveni frumoasă..

  1. Elena, esti atit de puternica! Iar puterea asta a ta interioara te face atit de frumoasa! Eu din nou, am inlacrimat citind postarea ta… Inteleg ca am de invatat multe de la tine. Sunt extrem de bucuroasa sa vad aceste poze, cu tine zimbind (ca asa te cunosc), poze la apus de soare, feminina si PUTERNICA. Si ma bucur ca ai depasit aceasta etapa absolut dificila care te-a invatat sa fii TU intr-o versiune perfecta. Sunt sigura ca avind asa atitudine, vei invinge definitiv, pentru ca dai semnale puternice organismului tau. Te cuprind!

    Apreciază

  2. Ma bucur sa te descoper Elena ma aflu in pielea ta adica am fost diagnosticata cu o forma de cancer si imi dau lupta acum sunt pe ultima suta de metri sper sa reusesc si sa ies invingatoare .Transmiti multa convingere prin ceea ce scrii ,continua te voi urmari cu mare drag , am nevoi de curajul si indemnul tau.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s